Sari la conținut
Pregătire Talant

Citește Biblia

1 Samuel 19

Traducerea Cornilescu, cea de la concurs — același text după care sunt scrise și verificate întrebările platformei. Ce citești aici și ce te întreabă testul nu sunt două lucruri diferite.

Capitolul întreg, apoi testul. La concurs se întreabă amănuntul, iar amănuntul se vede numai citind pe rând. Testul de după nu te învață capitolul; îți arată ce ți-a rămas din el.

Capitolul acesta

Al 19-lea din 31 de capitole ale cărții

Versete
24
Cuvinte
651
Întrebări pe platformă
126

Textul

Verset cu verset

24 de versete, 651 de cuvinte. Numerele din stânga sunt chiar cele din Biblie — după ele se dau referințele întrebărilor.

0:00 / —:—

Citită de Ioan Ciobotă, de pe resursecrestine.ro

CC BY-NC-SA 3.0

  1. 1Saul a vorbit fiului său Ionatan și tuturor slujitorilor lui să omoare pe David.
  2. 2Dar Ionatan, fiul lui Saul, care iubea mult pe David, i-a dat de știre și i-a zis: „Tatăl meu, Saul, caută să te omoare. Păzește-te, dar, mâine dimineață, stai într-un loc tăinuit și ascunde-te.
  3. 3Eu voi ieși și voi sta lângă tatăl meu în câmpul în care vei fi; voi vorbi tatălui meu despre tine, voi vedea ce va zice și-ți voi spune.”
  4. 4Ionatan a vorbit bine de David tatălui său, Saul: „Să nu facă împăratul”, a zis el, „un păcat față de robul său David, căci el n-a făcut nici un păcat față de tine. Dimpotrivă, a lucrat pentru binele tău;
  5. 5și-a pus în joc viața, a ucis pe filistean, și Domnul a dat o mare izbăvire pentru tot Israelul. Tu ai văzut și te-ai bucurat. Pentru ce să păcătuiești împotriva unui sânge nevinovat și să omori fără pricină pe David?”
  6. 6Saul a ascultat glasul lui Ionatan și a jurat, zicând: „Viu este Domnul, că David nu va muri!”
  7. 7Ionatan a chemat pe David și i-a spus toate cuvintele acestea; apoi l-a adus la Saul; și David a fost înaintea lui ca mai înainte.
  8. 8Războiul urma înainte. David a mers împotriva filistenilor și s-a bătut cu ei, le-a pricinuit o mare înfrângere, și au fugit dinaintea lui.
  9. 9Atunci duhul cel rău, trimis de Domnul, a venit peste Saul, care ședea în casă, cu sulița în mână. David cânta,
  10. 10și Saul a vrut să-l pironească cu sulița de perete. Dar David s-a ferit de el, și Saul a lovit cu sulița în perete. David a fugit și a scăpat noaptea.
  11. 11Saul a trimis niște oameni acasă la David, ca să-l pândească și să-l omoare dimineața. Dar Mical, nevasta lui David, i-a dat de știre și i-a zis: „Dacă nu fugi în noaptea aceasta, mâine vei fi omorât.”
  12. 12Ea l-a coborât pe fereastră, și David a plecat și a fugit. Așa a scăpat.
  13. 13În urmă, Mical a luat terafimul și l-a pus în pat; i-a pus o piele de capră în jurul capului și l-a învelit cu o haină.
  14. 14Când a trimis Saul oamenii să ia pe David, ea a zis: „Este bolnav.”
  15. 15Saul i-a trimis înapoi să-l vadă și a zis: „Aduceți-l la mine în patul lui, ca să-l omor.”
  16. 16Oamenii aceia s-au întors, și iată că terafimul era în pat, și în jurul capului era o piele de capră.
  17. 17Saul a zis către Mical: „Pentru ce m-ai înșelat în felul acesta și ai dat drumul vrăjmașului meu, și a scăpat?” Mical a răspuns lui Saul: „El mi-a zis: „Lasă-mă să plec, ori te omor!”
  18. 18Așa a fugit și a scăpat David. El s-a dus la Samuel, la Rama, și i-a istorisit tot ce-i făcuse Saul. Apoi s-a dus cu Samuel și a locuit în Naiot.
  19. 19Au spus lucrul acesta lui Saul și au zis: „Iată că David este în Naiot, lângă Rama.”
  20. 20Saul a trimis niște oameni să ia pe David. Ei au văzut o adunare de proroci care proroceau cu Samuel în frunte. Duhul lui Dumnezeu a venit peste trimișii lui Saul, și au început și ei să prorocească.
  21. 21Au spus lui Saul lucrul acesta; el a trimis alți oameni, și au prorocit și ei. A mai trimis alții a treia oară, și au prorocit și ei.
  22. 22Atunci Saul s-a dus el însuși la Rama. Ajungând la fântâna cea mare fără apă, care este la Secu, a întrebat: „Unde sunt Samuel și David?” I s-a răspuns: „Sunt în Naiot, lângă Rama.”
  23. 23Și s-a îndreptat spre Naiot, lângă Rama. Duhul lui Dumnezeu a venit și peste el; și Saul și-a văzut de drum prorocind până la sosirea lui în Naiot, lângă Rama.
  24. 24S-a dezbrăcat de haine și a prorocit și el înaintea lui Samuel; și s-a aruncat dezbrăcat la pământ toată ziua aceea și toată noaptea. De aceea se zice: „Oare și Saul este între proroci?”

Textul e scos din Biblia tipărită — traducerea Dumitru Cornilescu, Metanoia, Oradea 2006 (revizuită ortografic © 2007, Societatea Biblică din România), ediția cerută de regulament la cap. 2 a.

Feedback

Ce ai vrea să-mi spui?

Despre ce e vorba

Alege un subiect mai sus, sau scrie de-a dreptul — le potrivesc eu.