Termeni de folosire
Ce e platforma aceasta și ce nu e
Nu e nimic de semnat aici și nu se cumpără nimic. Rândurile de mai jos sunt lămuririle care se cer spuse o dată, limpede: de unde vine ce citești, cum se pot folosi întrebările și ce anume nu-ți poate promite o unealtă de exercițiu.
Ce e platforma
Nu e site-ul concursului
Platforma e o unealtă de pregătire și nu ține de organizatorii concursului.
A pornit din pregătirea unei grupe de copii și a rămas la asta. Numele „Talantul în Negoț” e al concursului, nu al platformei; e scris aici fiindcă despre el e vorba, nu fiindcă ar fi vreo legătură cu cei care îl țin.
Regulile concursului se citesc din regulamentul oficial și din bibliografia ediției. Unde platforma și regulamentul spun altfel, regulamentul are dreptate — iar dacă vezi o astfel de nepotrivire, spune-mi și o îndrept. Sursa e site-ul oficial al concursului (se deschide în altă filă).
Testele
Sunt de exercițiu, nu de la concurs
Întrebările de aici sunt scrise de mine, după modelul foilor oficiale: aceeași structură de o sută de puncte, aceleași feluri de întrebări, același obicei de a cita versetul. Dar nu sunt întrebările concursului și nimeni nu le-a văzut înainte pe cele adevărate.
Un punctaj bun aici nu e o promisiune pentru ziua concursului; e semnul că textul e știut. Fiecare întrebare își poartă referința, ca să se poată verifica în Biblie — iar când o întrebare se dovedește greșită, se îndreaptă și îndreptarea se scrie la vedere, cu dată cu tot.
Textul și sunetul
Ce nu e al platformei, și sub ce condiții stă aici
Textul biblic e traducerea Cornilescu, ediția Metanoia, Oradea 2006 — cea pe care o cere regulamentul —, luat din cartea tipărită. Drepturile asupra traducerii sunt ale celor care au făcut-o.
Înregistrările — cele cinci capitole de memorat și cele optzeci și patru care se pot asculta la citire — sunt citite de Ioan Ciobotă și luate de pe resursecrestine.ro, sub licența CC BY-NC-SA 3.0 (se deschide în altă filă), așa cum o dau termenii lor (se deschide în altă filă). Nici cel care a citit, nici site-ul de unde vine înregistrarea nu susțin platforma aceasta și n-au nicio parte în ea.
Cele cinci de la Memorare nu sunt bit cu bit cele descărcate: au fost trecute o dată prin compresie la bitrate constant, ca browserul să poată sări exact la versetul cerut — altfel butonul de lângă verset pornea cu până la două secunde mai devreme. Sunetul e același, citirea e neatinsă, iar înregistrarea merge mai departe sub aceeași licență. Celelalte optzeci și patru sunt așa cum au venit: acolo nu se sare la niciun verset, deci n-a fost pentru ce.
Licența aceea cere ca materialul să rămână gratuit. E și motivul pentru care rândul de mai jos nu e o vorbă frumoasă, ci un termen: dacă platforma ar cere vreodată bani, pe orice cale, înregistrările ies în aceeași zi.
Întrebările
Ia-le la grupa ta, dar lasă-le aici
Întrebările, foile de tipar și textele paginilor sunt scrise pentru grupele de pregătire, iar acolo le e locul. Tipărește-le, dă-le grupei tale, ia-le la ora ta, la biserica ta, fără să ceri voie nimănui — chiar de asta există butonul de tipărit. La fel și acasă: un părinte care scoate foi pentru copilul lui n-are pe cine întreba.
Ce nu se poate e mutarea lor de aici. Întrebările rămân ale platformei și nu se pun pe alt site, în altă aplicație ori într-o culegere — nici întregi, nici pe bucăți, nici rescrise cu alte cuvinte —, nu se vând și nu se dau drept ale altcuiva. Foaia tipărită merge oriunde e o grupă; pe internet rămân la o singură adresă.
Nu e strângere de chingi, ci paza unui lucru viu: o întrebare greșită se îndreaptă aici într-o zi și îndreptarea se scrie la vedere, pe când copia de pe alt site rămâne greșită cât ține. Iar înregistrările de mai sus nu intră în socoteala asta: ele nu sunt ale platformei, stau sub licența lor și merg mai departe după termenii ei.
Dacă ai nevoie de altceva decât scrie aici, întreabă-mă prin butonul de Feedback din bara de sus.
Prețul
Fără cont, fără plată
Nu se cere cont, nu se cere nume și nu se plătește nimic — azi și mai departe. Nu se vinde nimic pe platformă, deci n-ai ce cumpăra, n-ai ce plăti și n-ai ce anula. Ce se poate face pe pagina de sprijin cere timp, nu bani.
Marginile
Ce nu-ți poate promite
Platforma e ținută de un om, pe lângă lucrul lui. Se schimbă des, poate avea greșeli, poate fi oprită sau mutată. Nu-ți pot promite că va fi pornită într-o anumită zi și nici că o pagină va arăta mâine ca azi.
Cel mai practic lucru care iese din asta: ce ai lucrat stă în browserul tău, nu la mine. Dacă golești datele site-ului, schimbi telefonul sau lucrezi dintr-o fereastră privată, se duce cu ele și nu se poate aduce înapoi de nicăieri. Istoricul testelor îl poți muta dinainte pe alt dispozitiv, de la „Mută pe alt dispozitiv”; pentru ce mai contează, tipărește foaia.
Scriși la 8 octombrie 2026
Dacă se schimbă ceva în ei, se schimbă și data
Nu se rescriu pe tăcute. Alături stă cealaltă jumătate a aceleiași lămuriri: ce pleacă de pe dispozitivul tău și ce nu.